|
Simon Pegg şi Nick Frost (Hot Fuzz, Shaun of the Dead) fac din nou
echipă în Paul, în rolurile a doi tocilari pasionaţi de SF al căror
pelerinaj prin America îi aduce în zona faimoasă pentru apariţii de
OZN-uri. Odată ajunşi acolo, le iese în cale un extraterestru care îi va
arunca într-o călătorie atât de zănatică, încât percepţia celor doi
asupra universului se va schimba pentru totdeauna.
Un
extraterestru pe nume Paul şi-a petrecut ultimii 60 de ani captiv într-o
bază militară ultrasecretă. Din motive necunoscute, extraterestrul,
care între timp căpătase năravuri pământene, decide să evadeze. Aşa că
sare în prima maşină care îi iese în cale – cea cu care călătoreau
Graeme Willy (Pegg) and Clive Gollings (Frost).
Vânaţi de agenţi
federali, dar şi de tatăl fanatic al unei tinere pe care o răpesc din
greşeală, Graeme şi Clive născocesc un plan aiuristic pentru a-l duce pe
Paul la nava-mamă. Sunt doar doi nătăfleţi care se chinuie să fie de
ajutor, însă Paul îi vede ca pe doi eroi intergalactici.
Paul
este regizat de Greg Mottola (Superbad), după o poveste de Pegg &
Frost. În distribuţie se mai află Jason Bateman, Kristen Wiig, Bill
Hader, Blythe Danner, Joe Lo Truglio, John Carroll Lynch, David Koechner
şi Sigourney Weaver.
|