„Portretul
luptătorului la tinereţe” este primul episod dintr-o trilogie care se
numeşte „Aproape linişte” şi care va continua cu povestea Elisabetei
Rizea şi cu cea a fraţilor Toma şi Petre Arnăuţoiu.
Imediat după
al doilea război mondial, când puterea a fost preluată de comunişti, în
munţii României, grupuri de oameni s-au opus regimului opresiv cu arma
în mână. Aproape toţi au sfârşit în temniţă ori în faţa plutonului de
execuţie. Mai mult de 1000 de grupări de „partizani” anticomunişti au
fost înregistrate în dosarele Securităţii, Munţii Făgăraş fiind unul
dintre nucleele acestei lupte, între 1947 şi 1960.
Una dintre
cele mai longevive grupări de partizani a fost cea condusă de Ion
Gavrilă Ogoranu: cei 12 tineri au rezistat în munţii Făgăraş, în
condiţii extrem de dificile, aproape zece ani. Ogoranu a fost singurul
din grup care nu a fost prins până în 1976, lucru unic în istoria
grupărilor de partizani de oriunde. Legenda omului care s-a ascuns de
Securitate timp de 27 de ani şi a camarazilor săi care au luptat şi au
murit pentru o idee sunt subiectul acestui film.