|
În urmă cu un an, Jill Conway a fost răpită din propriul pat în toiul
nopţii, transportată într-o pădure şi aruncată într-o groapă adâncă, în
care existau rămăşiţe umane provenite de la alte victime inocente.
Voinţa, curajul şi norocul au ajutat-o pe tânără să scape din ghearele
acelui sociopat periculos, dar trauma psihică suferită cu acel prilej nu
s-a vindecat în totalitate, iar Jill încă se teme că asasinul în serie
s-ar putea întoarce pentru a-şi finaliza planul, mai ales că ea este
singura victimă pe care nu a reuşit să o ucidă şi care l-ar putea
identifica. Lucrând în schimbul de noapte, Jill este şocată să descopere
că sora ei Molly a dispărut în intervalul în care ea s-a aflat la
serviciu din apartamentul în care locuiau împreună, fiind convinsă că
istoria se repetă şi că acelaşi criminal sadic i-a răpit sora din
răzbunare, furios că nu a găsit-o pe ea acasă. Nefiind luată în serios
de către poliţişti, Jill Conway decide să îşi ia soarta în propriile
mâini şi să facă singură dreptate, ştiind că are la dispoziţie numai 12
ore de vreme ce răpitorul obişnuieşte să-şi ucidă prada la apusul
soarelui şi trebuind să îşi înfrunte cele mai intime temeri pentru a o
salva pe Molly.
|