|
Proiectul X redă într-un mod mai mult decât realist povestea unor
elevi anonimi de liceu, care pe final de an încearcă cu orice preţ să-şi
câştige popularitatea. Ideea de la care au plecat a fost iniţial una
nevinovată: să dăm o petrecere pe care toată lumea o va ţine minte, dar
nimic nu i-ar fi putut pregăti pentru această petrecere!
Vestea că se pregăteşte un eveniment epic s-a împrăştiat repede şi în
timp ce haosul ia amploare, numărul de participanţi creşte văzând cu
ochii, iar celebritatea celor trei organizatori ajunge la cote maxime.
Un film interzis minorilor, Proiectul X este un adevărat avertisment
pentru părinţii şi agenţii de poliţie din întreaga lume şi poartă
semnătura celebrului producător al filmului Marea Mahmureala 2, Tod
Phillips.
|