|
Ecranizând povestirile reunite de Ion Creangă sub celebrul titlu
"Amintiri din copilărie”, Elisabeta Bostan dă viaţă pe ecran celor mai
minunate pagini ale literaturii româneşti pentru copii. În seara de
Ajun, în bojdeuca lui din cartierul Ţicău al Iaşilor, Ion Creangă,
interpretat de marele actor Ştefan Ciubotăraşu îşi aminteşte cu duioasă
nostalgie de copilăria sa petrecută în satul natal Humuleşti, de poznele
şi aventurile sale, atribuite în carte personajului Nică a lui Ştefan a
Petrei. Interpretul băiatului, Ion Bocancea, croieşte personajul cu o
naturaleţe şi candoare cuceritoare. Cu şotiile şi năzbâtiile sale, Nică
atrăgea toate necazurile lumii intrând mereu în cele mai mari buclucuri,
pe care trebuia să le rezolve tot el.
|