Într-un viitor nu
foarte îndepărtat, Snow e un bărbat ce a fost acuzat pe nedrept că a
făcut spionaj împotriva Statelor Unite ale Americii. Snow e un agent
guvernamental foarte bine pregătit, dar care acționează după insticte și
reguli proprii, încălcarea ordinelor fiind un fel de specialitate a sa.
Șansa lui de a-și recăpăta libertatea apare atunci când Emilie, fiica
președintelui american, devine ostatică într-o închisoare spațială, unde
deținuții s-au răsculat și au devenit violenți. Închisoarea spațială e
cea mai sigură tocmai pentru că nu este pe Pământ și îi ține departe de
ceilalți oameni pe cei mai periculoși criminali. Emilie, fiica
președintelui, merge în acea închisoare pentru a face niște
investigații, dar îi subapreciază pe deținuți și e luată ostatic. Deși
Snow reușește să se inflitreze în ”casa de nebuni spațială” și să o
salveze pe Emilie din mâinile deținuților dezlănțuiți, aceasta nu vrea
să părăsească închisoarea pentru că mai sunt și alți ostatici aflați în
pericol, de a căror soartă ea se simte responsabilă.